Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Constanţa după ce au obligat o fată de 14 ani să se prostitueze, ea fiind găsită într-o locuinţă din Murfatlar, în urma percheziţiilor.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii DIICOT Constanţa au început cercetările în cazul a doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, într-un dosar penal având ca obiect infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism.
“La data de 22 iunie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în oraşul Murfatlar, la locuinţa uneia dintre cele patru persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism. Din cercetări a reieşit că, în luna ianuarie 2023, cele patru persoane ar fi recrutat o minoră, de 14 ani, în scopul de a o exploata sexual, obţinând, astfel, foloase materiale.
Până în luna iunie, minora, care ar fi fost dusă în locuinţa din oraşul Murfatlar, ar fi fost obligată să practice prostituţia, fiind transportată, în acest scop, cu autoturismul aparţinând uneia dintre cele patru persoane bănuite”, a transmis IPJ Constanţa.
În urma percheziţiei din Murfatlar, în locuinţa respectivă a fost găsită fata de 14 ani.
Cele patru persoane au fost reţinute, pentru 24 de ore, fiind prezentate vineri, Tribunalului Constanţa care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.