Directoarea şi o angajată a unei agenţii de turism din Constanţa sunt cercetate de poliţişti după ce şi-au însuşit banii daţi de nouă persoane care doreau să meargă în excursii, acestea fiind amânate din cauza pandemiei, dar sumele primite nu au mai fost returnate.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut patru percheziţii domiciliare, în judeţele Constanţa şi Alba, într-un dosar de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.
“Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie-mai 2020, o femeie, de 33 de ani, angajata unei agenţii de turism din municipiul Constanţa, şi o femeie, de 37 de ani, director al aceleiaşi agenţii de turism, ar fi indus în eroare 9 persoane vătămate, care au achiziţionat servicii de turism cu destinaţii exotice, în sumă totală de aproximativ 16.000 de euro şi peste 9.000 de lei”, se arată în comunicat.
IPJ a menţionat că excursiile au fost amânate din cauza pandemiei, dar banii nu mai fost înapoiaţi.
“În contextul pandemiei generate de virusul Sars-Cov-2 excursiile fiind amânate, cele două femei ar fi încasat sumele respective, reprezentând achiziţionarea de servicii de turism cu destinaţii exotice, de la cele 9 persoane vătămate, şi le-ar fi eliberat acestora o factură fiscală «contravaloare voucher», asigurându-le că vor putea utiliza acele sume de bani pe viitor. Din cercetări a reieşit că cele două femei ar fi reţinut pentru sine sumele respective de bani, pe care compania aeriană de transport le restituise şi care ar fi trebuit înapoiate persoanelor vătămate, care au fost, astfel, prejudiciate”, precizează sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.