Bărbatul de 32 de ani reţinut după ce, duminică dimineaţa, a provocat un accident în urma căruia un tânăr de 22 de ani şi-a pierdut viaţa va fi cercetat sub control judiciar. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă.
Judecătoria Constanţa a decis, luni după-amiază, ca bărbatul de 32 ani care a accidentat mortal un tânăr de 22 de ani să fie cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Accidentul a avut loc, duminică dimineaţă, pe şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa, în apropierea intersecţiei cu strada Pandurului, unde un autoturism înmatriculat în Constanţa a accidentat mortal un pieton, in vârstă de 22 de ani, din judeţul Tulcea.
Conform primelor cercetări, pietonul ar fi traversat neregulamentar. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei, iar după câteva ore el s-a prezentat sediul Serviciului Rutier, unde a fost audiat timp de mai multe ore de poliţişti.
Bărbatul a fost reţinut duminică seara, pentru 24 de ore, fiind dus în arestul IPJ Constanţa.
Tânărul care şi-a pierdut viaţa în accident era militar pe fregata Regele Ferdinand.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...