Autorităţile au reuşit să scoată de pe nava cu oi răsturnată în Portul Midia, de duminică şi până în prezent, 230 de animale, aproape jumătate dintre acestea fiind aduse la ţărm miercuri, iar operaţiunea continuă şi în această noapte.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, miercuri, au mai fost realizate două decupaje în puntea superioară a navei pentru a facilita accesul personalului de intervenţie, apoi a continuat evacuarea oilor. La bordul navei se află medici veterinari care tranchilizează ovinele pentru a putea fi scoase rapid, apoi acestea sunt predate şi transportate cu ambarcaţiuni la mal.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oile evacuate de pe navă sunt depozitate temporar pe cheiul din Portul Midia în ţarcuri special amenajate, unde medicii veterinari ai ANSVSA le examinează clinic, le administrează vitamine, furaje, apă. În momentul în care îşi revin, animalele sunt transportate cu un mijloc de transport autorizat la ferma de provenienţă, de unde nu pot pleca fără aprobarea ANSVSA, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.
Sursa citată menţionează că 111 de oi au fost scoase miercuri, până la ora transmiterii acestei ştiri, iar în total, de duminică, de când nava s-a răsturnat au fost aduse la ţărm 230 de animale.
Miercuri seara, acţionează în zonă 24 de pompieri, zece angajaţi al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi opt persoane de la un serviciu privat venit în sprijinul autorităţilor, o gabară şi cinci ambarcaţiuni.
O navă cu 22 de membri ai echipajului, care avea la bord 14.600 de oi, s-a răsturnat duminică, în jurul prânzului, în Portul Midia. Toate persoanele aflate la bord au fost salvate. Toţi marinarii de la bord sunt sirieni, iar nava trebuia să ajungă în Libia.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.