Meteorologii au emis, vineri dimineaţă, o avertizare cod roşu de viscol foarte puternic în şapte judeţe, până la ora 14.00 şi coduri portocalii de viscol şi ninsori abundente, până vineri seară, la ora 20.00, în în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi Orientali, unde vântul va depăşi 120 km/h. Prognoza specială pentru Bucureşti până sâmbătă, la ora 23.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE Astfel, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în prima parte a intervalului menţionat, adică de vineri până sâmbătă dimineaţă, la ora 8.00, în Capitală cerul va fi mai mult noros, iar seara şi noaptea va ploua, cu posibilitatea unor precipitaţii mixte în noaptea de vineri spre sâmbătă dimineaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală vor fi viteze în general de 40...50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 1...3 grade.

În intervalul 23 noiembrie, ora 08:00 - 23 noiembrie, ora 23:00, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 6...8 grade, mai menţionează ANM.

ŞTIREA INIŢIALĂ Potrivit avertizării de cod roşu, în intervalul 22 noiembrie, ora 10.00. – 22 noiembrie, ora 14.00, va fi viscol foarte puternic la altitudini de peste 1700 de metri, în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa. Viteza vântului va depăşi 120 km/h, care determină reducerea vizibilităţii spre zero şi troienirea zăpezii, este avertismentul meteorologilor.



Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru intervalul 22 noiembrie, ora 10.00 – 22 noiembrie, ora 14.00, cod portocaliu de vând puternic în zona joasă a judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad, cu viteze la rafală de 70...90 km/h.

Tot avertizare cod portocaliu au emis meteorologii pentru toată ziua de vineri, de la ora 10.00 până la ora 20.00, când în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi Orientali se înregistrează viscol puternic şi ninsori abundente.

Potrivit DRDP Braşov, vineri după-amiază era viscol puternic pe DN1, între localităţile Codlea şi Ghimbav, din judeţul Braşov.

„În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi Orientali vântul va sufla tare, cu rafale de 80...120 km/h. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 de centimetri), va fi vizibilitate foarte redusă şi zăpadă troienită”, precizează meteorologii.

Codul galben de vânt puternic, ninsori abundente şi viscol la munte se menţine în intervalul 22 noiembrie, ora 10.00 – 22 noiembrie, ora 20.00 în restul regiunilor. Astfel, în vestul, nordul, centrul şi estul ţării, în intervalul menţionat, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h.

Potrivit meteorologilor, va ninge în toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10...20 de centimetri şi va fi viscol.

În Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, în general, de peste zece centimetri. Izolat, vor fi depuneri de polei.

De vineri seară, de la ora 20.00, şi până sâmbătă seară, la ora 23.00, rămâne în vigoare doar o atenţionare meteorologică de cod galben de vânt puternic în unele zone şi de viscol în zona montană.

Astfel, în intervalul 22 noiembrie, ora 20.00 - 23 noiembrie, ora 10.00, vor fi intensificări ale vântului în Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei şi Olteniei şi în sudul Transilvaniei, cu intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h. Local, la munte va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60...80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi temporar 80...100 km/h.

În acest interval, adaugă meteorologii, va mai ninge, în general slab cantitativ, local în nord, în centru şi la munte. Potrivit sursei citate, intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării, cu viteze de 40...45 km/h.

Administraţia Naţională de Meteorologie mai informează că în intervalul 23 noiembrie, ora 10.00 - 23 noiembrie, ora 23.00, în Dobrogea, estul Moldovei, sud-vestul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei şi al Transilvaniei, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60...80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi temporar 80...100 km/h. Potrivit ANM, intensificări ale vântului vor fi local şi în restul ţării, cu viteze de 40...45 km/h.

„În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting)”, mai menţionează ANM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.