Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de precipitaţoii, valabil până la ora 23.00, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, estul şi sud-estul Transilvaniei şi nord-estul Olteniei.
”Pe parcursul zilei de miercuri (11 septembrie) temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea aria ploilor se va restrânge către estul şi nord-estul teritoriului. Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 10...20 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, anunţă, miercuri, ANM.
Instituţia a emis o avertizare cod galben, pentru intervalul ora 10.00 – 23.00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, estul şi sud-estul Transilvaniei şi nord-estul Olteniei vor fi perioade cu averse torenţiale, local însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40...50 l/mp”, arată meteorologii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.