Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la un bloc din Medgidia. Cei 40 de locatari au ieşit singuri din bloc sau au fost evacuaţi de pompieri. Focul a afectat două garsoniere unde erau depozitate materiale textile şi mase plastice. Intervenţia pompierilor s-a încheiat după aproape patru ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost sesizaţi în cursul nopţii de joi spre vineri, în jurul orei 2.00, că în blocul 3 TINER, situat pe strada Plevnei din Medgidia, este foarte mult fum pe casa scării. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară, trei echipaje SMURD B, un echipaj de descarcerare, o autospecială transport victime multiple şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 
La ora 02.45, la nivelul Spitalului Medgidia s-a activat Planul Alb de intervenţie, iar la ora 03.16 incendiul a fost localizat. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au fost transportate la spital cinci persoane: un bărbat cu arsuri pe faţă şi la mâini, două persoane intoxicate cu fum, dar conştiente, două femei cu atac de panică.
“În total, în bloc au fost aproximativ 40 de persoane, din care 25 adulţi şi doi copii au fost evacuaţi de către echipajele de intervenţie. Incendiul s-a manifestat la două garsoniere de la etajul doi al blocului (P+3), in care erau depozitate materiale textile şi mase plastice, pe o suprafata de aproximativ 40 metri pătraţi. Holul blocului, pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi si alte 12 garsoniere au fost afectate de fum si apă. Persoanele evacuate au fost cazate de către primărie la un hotel din Medgidia”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Intervenţia pompierilor s-a încheiat în cursul dimineţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.