Cei doi cetăţeni ucraineni care erau căutaţi în Munţii Maramureşului au fost găsiţi de salvamontişti pe o stâncă, de unde nu mai puteau nici să coboare, nici să se întoarcă pe creastă. Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de la Ambulanţă.
”Salvatorii au ajuns după aproape 5 ore şi jumătate de la primirea apelului de urgenţă prin 112 la cei doi ucraineni aflaţi pe o stâncă, fără ca aceştia să mai aibă posibilitatea de a coborî sau să se întoarcă pe creastă. Accesul salvatorilor la cei doi s-a făcut utilizând corzile de alpinism şi aceştia au fost extraşi prin tehnici specifice”, au transmis reprezentanţii Salvamont Maramureş.
Ulterior, cei doi ucraineni au fost ajutaţi să coboare, pe jos, până la baza muntelui. Acolo, ei au fost predaţi echipajului medical de la Ambulanţa Maramures pentru investigaţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei doi ucraineni, în vârstă de 26 şi 36 de ani, erau căutaţi de luni dimineaţă de salvamontişti şi o echipă a Poliţiei de Frontieră în Munţii Maramureşului, în zona abruptă a Vârfului Pop Ivan. Ei se aflau de mai multe zile pe munte, fiind rătăciţi şi extenuaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...