Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul.
”O mamă şi fiica ei, în vârstă de 7 ani, din oraşul Săveni, au trecut prin momente grele, în această seară. Acoperişul unei anexe, lipită de casă, a luat foc, cel mai probabil, din cauza coşului de fum care nu era protejat termic faţă de materialele combustibile. Când s-a produs evenimentul, cele două erau în casă şi împodobeau bradul de Crăciun. Un vecin a observat flăcările şi le-a anunţat să iasă din locuinţă. Tot el a sunat după ajutor, la 112”, a transmis, vineri seară, ISU Botoşani.
Sursa citată a precizat că s-au deplasat pompierii militari din cadrul Staţiei Săveni, cu două autospeciale de stingere, un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Poliţia.
”Aceştia au constatat faptul că ardea acoperişul camerei centralei şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la acoperişul casei. Nu au fost persoane rănite, însă acoperişul anexei s-a deteriorat în totalitate. Pompierii au reuşit să le salveze locuinţa”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.