Aproximativ 840 de ambulanţe, 270 de autospeciale şi nouă aeronave SMURD sunt pregătite să intervină, la nivel national, în caz de urgenţă în perioada caniculei, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, în cadrul comandamentului pentru combaterea efectelor caniculei, precizând că echipajele ar putea fi suplimentate dacă este nevoie.
"Indiferent ce se întâmplă pe scena politică, nu trebuie să uităm că avem nişte responsabilităţi şi misiuni de îndeplinit, de care trebuie să ne achităm în fiecare zi. De aceea, am convocat acest comandament. Avem în perioada următoare câteva zile cu fenomene meteorologice deosebite şi mă refer la temperaturi extrem de ridicate cu efect de caniculă", a declarat ministrul de Interne.
Astfel, aceasta a solicitat Direcţiilor de Sănătate Publică să monitorizeze efectele temperaturilor ridicate şi stocurile de medicamente, să verifice stocurile de apă la nivelul unităţilor spitaliceşti şi să se asigure că există posibilitatea amplasării unor puncte de prim ajutor şi de distribuire a apei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Există şi riscul incendiilor de vegetaţie. Am avut o discuţie serioasă cu secretarul de stat Arafat, iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este pregătit să intervină cu toate mijloacele disponibile în cazul unor situaţii majore care pot fi provocate de caniculă. Astăzi (miercuri - n.r.) a fost emisă o dispoziţie a DSU pentru toate structurile din cadrul MAI, instituţiile prefectului, unităţile de primiri urgenţe şi serviciile de ambulanţă", a precizat Carmen Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.