Poliţiştii de la Protecţia Animalelor Caraş-Severin au găsit, într-o exploataţie de bovine din comuna Constantin Daicoviciu, vaci vii şi moarte, ţinute în acelaşi loc. Cele vii nu aveau apă şi hrană şi erau adăpostite necorespunzător. Pe numele proprietarului a fost deschis dosar penal, acesta primind şi o amendă de 12.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Poliţişti de la Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârşirea infracţiunilor de schingiuirea animalelor şi uciderea animalelor cu intenţie, fără drept. În urma unui control la o exploataţie de bovine, din comuna Constantin Daicoviciu, au fost identificate 4 bovine crotaliate, dintre care 2 moarte aflate în stare avansată de putrefacţie şi 2 vii, neîngrijite corespunzător, având semne vizibile de deshidratare şi malnutriţie. Cele 2 animale vii au fost examinate de medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, care a stabilit că animalele nu ar fi fost întreţinute corespunzător, întrucât acestea nu ar fi beneficiat de hrană, apă şi adăpost corespunzător”, a transmis, marţi, IPJ Caraş-Severin.
 
În urma controlului, a fost emis un ordin de plasare în adăpost a animalelor.
 
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pe numele proprietarului, pentru schingiuirea animalelor şi uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.
 
Totodată, deţinătorul animalelor a fost amendat cu 12.000 de lei pentru neasigurarea asistenţei medicale pentru acestea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.