O fată de zece ani a alertat autorităţile din Buzău după ce a sunat la 112 şi a susţinut că este ţinută într-un imobil fără voia sa, ulterior închizând telefonul. După două ore de cercetări, poliţiştii au identificat-o şi au constatat că ea nu a fost în pericol, ci a apelat serviciul unic de urgenţă crezând că face o glumă.
Potrivit IPJ Buzău, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Cislău au fost sesizaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, printr-un apel la 112, de către o persoană care a reclamat că este ţinută într-un imobil fără voia sa, fără a preciza locul exact.
Imediat după sesizare s-a constituit o echipă complexă, formată din poliţişti de investigaţii criminale, poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică, ai Poliţiei oraşului Pătârlagele, ai secţiilor de poliţie rurală Cislău, Pârscov şi luptători din cadrul Serviciul Acţiuni Speciale, pentru găsirea apelantei şi înlăturării oricărei stări de pericol.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma investigaţiilor făcute în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, poliţiştii au identificat persoana care figurează ca utilizator al numărului de telefon de pe care a fost făcut apelul, însă aceasta a precizat că nu mai folosea acea cartelă.
De fapt, fata în vârstă de 10 ani se afla la domiciliul bunicilor din localitatea Calvini, alături de părinţi, şi a apelat la numărul unic de urgenţă 112 de pe o cartelă de telefon găsită în gospodărie, care ar fi aparţinut unui bărbat care a lucrat în locuinţa bunicilor.
”Ulterior, în continuarea cercetărilor, a fost depistată apelanta, o minoră în vârstă de 10 ani, din Calvini, care se afla la domiciliu, iar din primele verificări nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi inducerea în eroare a organelor judiciare", au mai transmis reprezentanţii PJ Buzău.
Poliţiştii reamintesc cetăţenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgenţă, când sunt în pericol viaţa, proprietatea sau mediul. Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne.
Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie şi, de asemenea, se consideră apel abuziv apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.
Alertarea falsă este utilizarea intenţionată şi nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenţiei agenţiilor specializate de intervenţie, fără a fi înregistrată o urgenţă.
Poliţiştii solicită oamenilor să nu sune la numărul de urgenţă pentru a face glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informaţii care nu fac obiectul unei intervenţii de urgenţă (starea vremii, mersul trenurilor, ora exactă, date de contact ale autorităţilor etc.)
Părinţii ar trebui să informeze în mod corect şi complet despre modalitatea de funcţionare a apelului unic de urgenţă, astfel încât copiii să înţeleagă importanţa şi beneficiile lui, implicaţiile mecanismului care se pune în mişcare la primirea apelului şi situaţiile pe care le pot semnala prin acest serviciu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.