Douăzeci de persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 42 de ani sunt cercetate de poliţiştii buzoieni de la combaterea criminalităţii organizate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc, 19 dintre acestea fiind aduse la audieri la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, au făcut, luni dimineaţă, 25 de percheziţii domiciliare, în Buzău, Ilfov şi Bucureşti, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Din cercetări a reieşit că, din 2019 şi până în prezent, 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 42 de ani, s-ar fi constituit într-o grupare şi s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv, de la persoane din Galaţi şi Bucureşti, pe care le-ar fi vândut în Buzău, dar şi în comunele limitrofe precum Săpoca, Cernăteşti sau Merei.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproximativ 80 de grame de canabis, 20 de grame de substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, mai multe telefoane mobile şi suma de 1.300 de lei.
La activităţi au participat şi poliţişti ai brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti şi Bucureşti, poliţişti ai serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Ilfov şi Dâmboviţa, precum şi jandarmi ai Inspectoratulului de Jandarmi Judeţean Buzău, ai Grupării Mobile Ploieşti şi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.