O femeie de 76 de ani a murit, vineri, după ce ar fi fost bătută, pe o stradă din Sectorul 6 din Bucureşti, de un bărbat. Poliţiştii au reuşit să îl prindă pe suspect, el fiind imobilizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data de 24 noiembrie 2023 Poliţia Capitalei - Secţia 20 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, o femeie ar fi agresată fizic. La adresă s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul secţiei, care au constat faptul că cele sesizate se confirmă, în interiorul unui imobil fiind găsită o femeie, în stare de inconştienţă. Poliţiştii au acordat primul ajutor şi au solicitat de îndată un echipaj cu personal medical”, arată Poliţia Capitalei.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La scurt timp, poliţiştii Secţiei 20 au prins, în proximitatea locului în care s-a produs evenimentul, un bărbat în vârstă de 56 de ani, care încerca să părăsească zona, acesta fiind imobilizat.
 
Echipajul medical i-a aplicat femeii procedurile de resuscitare, însă ulterior a fost nevoit să declare decesul acesteia. Femeia avea 76 de ani.
 
În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - DGPMB.
 
Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.