Două tramvaie s-au ciocnit duminică dimineaţă, în Capitală, la intersecţia Ştefan cel Mare - Lizeanu, vatmanii şi un călător fiind răniţi.
”Astăzi, 24 decembrie a.c, în jurul orei 05:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la un accident de circulaţie care a avut loc la intersecţia dintre şos. Ştefan cel Mare şi str. Lizeanu”, anunţă Brigada de Poliîie Ruieră.
Conducătorul tramvaiului liniei 1 care circula pe şos. Ştefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascăr a intrat în coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe şos. Ştefan cel Mare dinspre Piaţa Obor în momentul în care acesta din urmă a făcut virajul la stânga.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma accidentului de circulaţie au fost răniţi ambii conducători de tramvaie şi un călător, care au fost transportaţi la spital.
Conducătorii de tramvaie au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.
În continuare au loc cercetări pentru determinarea cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Pe durata cercetării la faţa locului, circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri de deplasare ale şoselei Ştefan cel Mare a fost restricţionată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.