Un bărbat care, în noaptea de vineri spre sâmbătă, nu a oprit la semnalele poliţiştilor dij Bucureşti, fiind urmărit, a provocat un accident şi a fugit a fost reţinut.
”La data de 17 februarie, poliţişti din cadrul Secţiei 26, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanului căruia se afla un bărbat. Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului şi pentru a se sustrage controlului şi-a continuat deplasarea”, a transmis, sâmbătă, Brigada Rutieră a Capitalei.
Sursa citată a precizat că poliţiştii au pornit în urmărirea bărbatului, care, atunci când a ajuns pe o stradă din Sectorul 4, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, situaţie care nu l-a determinat să se oprească, deşi, în urma accidentului de circulaţie, conducătorul autovehiculului a avut nevoie de îngrijri medicale.
”Urmărirea conducătorului autovehicului s-a încheiat la scurt timp după producerea accidentului de circulaţie, după ce poliţiştii din cadrul Secţiei 26 au reuşit oprirea acestuia.
”În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reţinerea bărbatului, care urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventive”, a mai precizat sursa citată.
Bărbatul este acuzat de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi vătămare corporală din culpă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.