Patru tineri au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar, fiind suspectaţi că vindeau droguri unor elevi din mai multe unităţi şcolare din Braşov. În urma unor percheziţii, anchetatorii au confiscat aproximativ 1,5 kilograme de cannabis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, luni, că procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov au reţinut pentru 24 de ore şase inculpaţi, într-un dosar vizând trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Măsura a fost dispusă după ce procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, în Braşov şi Săcele, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate în vederea indisponibilizării cantităţile totale de aproximativ 1,5 kilograme de canabis, precum şi alte tipuri de droguri (ketamină, cocaină, MDMA şi substanţe cu efect psihoactiv).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit Poliţiei Române, percheziţiile au avut loc după ce doi tineri, în vârstă de 18 şi 20 ani, au fost prinşi cu droguri, într-o gară. "Totodată, cu privire la substanţele psihoactive identificate în posesia persoanelor în cauză, începând cu data de 15 aprilie 2022, în urma modificărilor legislative, incidente acestui domeniu, acestea au fost introduse în categoria drogurilor de mare risc", a precizat IGPR.

"În cauză s-a reţinut faptul că în perioada februarie-aprilie 2022, inculpaţii au comercializat unor elevi din cadrul mai multor unităţi de învăţământ din municipiul Braşov droguri de risc şi de mare risc. La data de 28.04.2022, în urma efectuării controlului corporal asupra a doi dintre inculpaţi, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 100 de grame de canabis şi 51 de comprimate cu substanţe psihoactive, precum şi suma de 2.650 de lei", a arătat DIICOT.

Patru dintre inculpaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Braşov, iar ceilalţi doi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Braşov şi al luptătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.