Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a procurat cocaină din Italia pentru a o vinde în judeţul Iaşi. El a fost prins în trafic de poliţişti, cu drogurile în bagaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit DIICOT, procurorii Serviciului Teritorial Iaşi au reţinut pentru 24 de ore un bărbat pentru trafic international de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.

”În cauză s-a reţinut faptul că, la data de 02.09.2022, inculpatul a introdus în România cantitatea de aproximativ 150 grame de cocaină. Acesta a procurat drogurile din Italia în vederea comercializării pe raza judeţului Iaşi şi a fost oprit de către organele de poliţie pe raza localităţii Leţcani din judeţul Iaşi, unde, în urma controlului efectuat asupra bagajului, a fost descoperită cantitatea de cocaină menţionată anterior”, a arătat sursa citată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sâmbătă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Acţiunea a fost realizată împreună cu poliţişti din cadrul I.T.P.F. Iaşi şi a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J Iaşi – Secţia 8 Poliţie Rurală Leţcani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.