Un muncitor care lucra, miercuri, la un iaz a fost surprins de un mal de pămînt, fiind scos de echipele de intervenţie.
”În cursul acestei seri, pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină în comuna Ungureni, sat Boteşti, în urma unui apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, care anunţa faptul că o persoană a fost prinsă sub un mal de pământ. La locul solicitării, s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare şi containerul multirisc/ căutare-salvare”, a transmis, miercuri seară, ISU Bacău.
Sursa citată a precizat că victima, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost scoasă de forţele de intervenţie, conştientă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceasta a fost preluată de ambulanţa SAJ, în vederea transportului la Unitatea Primiri Urgenţe Bacău.
Pompierii au precizat că bărbatul lucra la un iaz în momentul producerii accidentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.