Un drum judeţean care face legătura între oraşele Arad şi Lipova, trecând prin mai multe localităţi, a fost închis de autorităţi, miercuri seară, din cauza unei viituri care a distrus o parte din şosea şi un podeţ. Viitura s-a format în urma unei ploi terenţiale care a durat câteva minute şi a afectat în special comuna Furmuşeni, unde pompierii intervin pentru a evacua apa din gospodării inundate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O ploaie torenţială a afectat mai mule localităţi din apropiere de municipiul Arad şi a provocat o viitură în comuna Frumuşeni, unde au fost inudate gospodării, în timp ce un drum judeţean a devenit nepracticabil şi a fost închis.

Ploaia a durat câteva minute, însă localnicii afirmă că a fost ”rupere de nori”, iar nivelul apei a ajuns la jumătate de metru pe străzi şi chiar pe câmp.

”S-au înregistrat scurgeri de pe câmp spre localitate, pentru că valea nu a mai preluat debitul de apă. Au fost inundate gospodării, dar şi câteva locuinţe. Se acţionează cu modulul de pompare de mare capacitate pentru evacuarea apei de pe străzi şi din gospodării”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a dispus închiderea DJ 682 Arad – Lipova, pentru că între localităţile Frumuşeni şi Aluniş a fost distrusă de viitura formată o parte din şosea, dar şi un podeţ.

"Circulaţia este imposibilă în zona afectată. O echipă a Consiliului Judeţean este la faţa locului, o parte din drum a fost distrusă total, podeţul este luat de apă. Fac un apel la arădeni să folosească rute alternative, pentru că aici circulaţia este blocată. Am închis drumul cu bariere", a declarat Cionca.

Miercuri, pentru judeţul Arad a fost emisă o avertizare de cod portocaliu de furtuni şi ploi torenţiale, fiind estimate căderi de precipitaţii de 35 de litri pe metru pătrat.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.