Un poliţist local din Arad a fost transportat la spital, vineri, după ce un şofer care urma să fie legitimat pentru că a parcat neregulamentar l-ar fi călcat intenţionat cu maşina pe picior, după care a fugit de la locul incidentului. Bărbatul a fost oprit în trafic, iar procurorii au început cercetări pentru ultraj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc pe o arteră mare a oraşului Arad, Calea Aurel Vlaicu, unde poliţiştii locali aveau în desfăşurare o acţiune care-i viza pe şoferii ce parcau în staţiile de autobuz. Autoturismele parcate neregulamentar au fost ridicate, însă unul dintre şoferi se afla la maşină când poliţiştii locali i-au cerut să se legitimeze.

Bărbatul a refuzat să prezinte documentele şi a devenit recalcitrant, conform martorilor.

Reprezentanţii Primăriei Arad, instituţie din care face parte Direcţia Generală Poliţia Locală, au declarat că şoferul a încercat să fugă şi l-a călcat cu roţile pe unul dintre agenţi, rănindu-l la picior.

”Incidentul a avut loc în timpul unei acţiuni de identificare şi ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar. Tânărul şofer parcare într-un loc nepermis, iar în momentul în care i s-a cerut să se legitimeze, acesta a devenit recalcitrant şi a încercat să scape de omul legii accelerând brus şi trecând peste piciorul acestuia. Tânărul a fost oprit la timp de colegii poliţistului local accidentat şi a fost predat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Cel mai probabil, şoferul se va alege cu dosar de cercetare penală pentru ultraj”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Agentul a fost preluat de o ambulanţă şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au anunţat că au deschis deja pe numele şoferului un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de ultraj.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.