Nouă migranţi din Pakistan, Iran şi Siria, între care patru copii, au fost prinşi, în noaptea de joi spre vineri, când intenţionau să treacă fraudulos frontiera cu Ungaria prin judeţul Arad, ei fiind prinşi într-un autoturism de numai cinci locuri, condus de călăuza lor, un cetăţean sârb.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O patrulă a Poliţiei de Frontieră Vărşand a oprit pentru control, pe DN 79A, la ieşire din localitatea de graniţă Socodor, un autoturism marca Skoda Fabia înmatriculat în Serbia, care se îndrepta spre Ungaria.

La volanul maşinii se afla cetăţeanul sârb Ştefan G., în vârstă de 22 ani, alături de care se mai aflau, în calitate de pasageri, nouă persoane, şapte bărbaţi şi două femei, deşi autoturismul este unul de cinci locuri.

Pasagerii nu aveau documente de identitate, astfel că aceştia au fost duşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

”Cei în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, iranieni şi sirieni, cinci adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 48 de ani şi patru minori, având vârste cuprinse între 7 şi 11 de ani, o parte din ei fiind solicitanţi de azil în România. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că şoferul sârb avea rol de călăuză şi urma să îi transporte pe migranţi până în apropierea frontierei cu Ungaria. Totodată, s-a mai stabilit faptul că cele nouă persoane doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră Arad.

Migranţii adulţi sunt cercetaţi penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuza sârbă este cercetată pentru trafic de migranţi,

Numărul migranţilor ilegali prinşi în timp ce încercau să treacă fraudulos vămile din Arad şi Bihor s-a triplat în primele cinci luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, cei mai mulţi fiind irakieni, potrivit unei statistici prezentate, miercuri, de către şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, chestorul de poliţie Marin Bondar.

Anul trecut, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a identificat în primele cinci luni 240 de persoane care au încercat să treacă fraudulos frontiera, în timp ce în primele cinci luni din 2017 numărul acestora a ajuns la 716 persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.