Incendiul care a izbucnit sâmbătă seară la groapa de gunoi a municipiului Arad a fost localizat, însă focul continuă să ardă, pe o suprafaţă de aproximativ 300-400 de metri pătraţi, cu degajare mare de fum. Intervenţia este extrem de dificilă din cauza înălţimii depozitului de deşeuri, care este mai mare decât cea a unui bloc cu 10 etaje, dar şi a temperaturilor care în zona incendiului depăşesc 50 de grade Celsius.
Incendiul care a cuprins o suprafaţă de aproape o mie de metri pătraţi a fost localizat, iar duminică după amiază, la peste 15 ore de la momentul izbucnirii focului, deşeurile continuă să ardă, cu flacără şi degajare mare de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 300-400 de metri pătraţi, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.
„La faţa locului am adus mii de litri de apă, însă apa pătrunde foarte greu prin deşeuri. Fumul degajat este foarte dens, pentru că, pe lângă deşeurile menajere, acolo se află şi deşeuri din cauciuc. Un lucru bun este că primăria a reuşit să păstreze un ritm constant în ceea ce priveşte transportul de pământ, pentru ca focarele să nu se reaprindă”, a afirmat reprezentantul ISU Arad.
Conform acestuia, intervenţia este una foarte dificilă, din cauza temperaturilor ridicate. În condiţiile în care în zona Aradului temperaturile ajung la 35-36 de grade Celsius, în zona gropii, acestea depăşesc 50 de grade Celsius. Acţiunea este îngreunată şi de faptul că groapa atinge în unele locuri înălţimea unui bloc cu peste zece etaje.
Autorităţile speră ca incendiul să fie domolit de ploaie, în condiţiile în care, după ora 16:00, meteorologii au anunţat cod portocaliu de ploi pentru această zonă.
Din cauza vântului puternic şsi a posibilităţii de extindere din nou a incendiului, forţele de intervenţie au fost suplimentate.
În sprijinul echipajelor de la ISU au fost aduse o autospecială de 9000 litri de la Detaşamentul Ineu, o autospecială de 3000 litri de la SVSU Şofronea, o autospecială de 3000 litri de la SVSU Zădăreni, o cisternă de transport apă de 5000 litri de la Curtici şi două cisterne de transport apă de la firma de curăţenie a oraşului.
La locul incendiului acţionează 15 pompieri şi 20 de voluntari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.