Cei doi bărbaţi din Arad căutaţi după ce ar fi împuşcat un cunoscut membru al lumii interlope locale s-au predat, joi, procurorilor, după ce poliţiştii au reuşit să îi contacteze prin avocat şi să le aducă la cunoştinţă că sunt daţi în urmărire. Suspecţii urmează să fie audiaţi, iar procurorii vor decide dacă îi vor prezenta judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În cursul zilei de miercuri, prin avocatul ales, s-a reuşit contactarea celor bănuiţi de comiterea activităţii infracţionale. Procurorul de caz a dispus prezentarea celor în cauză la sediul Parchetului, în vederea audierii", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu.

Suspecţii se numesc Alin Iovănuţ şi Florin Maliţa şi au 33 şi 34 de ani, ei fiind identificaţi pe baza informaţiilor oferite de victimă.

Anchetatorii au căutat pistolul într-un canal din zona cartierului Confecţii, unde a avut loc atacul. Nămolul a fost scos cu un excavator de pe o distanţă de câteva zeci de metri, fiind ulterior "greblat", fără a fi găsită arma.

Luni dimineaţă, un bărbat de 39 de ani din Arad, cunoscut în lumea interlopă locală, a fost împuşcat la intersecţia străzilor Vadului şi Podului, din cartierul arădean Confecţii. Martorii au afirmat că au auzit două focuri de armă şi au sunat la 112.

Surse din rândul anchetatorilor declarau pentru News.ro că s-a tras cu un pistol de calibru 9 mm, iar victima a fost rănită în coapsa stângă.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean conştient şi cooperant, el fiind supus unei intervenţii chirurgicale.

Apropiaţi ai interlopului, care se aflau la spital luni, declarau că atacatorii ştiau că victima avea o sumă mare de bani asupra sa. Ar fi vorba de aproximativ 100.000 de euro, bani care ar fi fost furaţi.

Cercetările au loc pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, uz şi deţinere de armă letală fără drept.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.