Un muncitor surprins de un mal de pământ, în localitatea Gurahonţ, judeţul Arad, a fost salvat de pompieri după o operaţiune de opt ore. Echipele de intervenţie au reuşit după câteva minute de la producerea accidentului să elibereze capul victimei şi i s-a pus o mască de oxigen. În momentul în care bărbatul a fost eliberat până la nivelul coapselor, s-a produs o nouă surpare, săpăturile fiind reluate.
Pompierii din judeţul Arad au intervenit, luni, în localitatea Gurahonţ, unde un bărbat care lucra la canalizare a fost surprins de un mal de pământ.
Canalul în care lucra avea patru metri adâncime şi 60 de centimetri lăţime, pompierii deplasându-se cu mai multe autospeciale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După numai câteva minute s-a reuşit eliberarea capului victimei şi i s-a pus o mască de oxigen pentru a putea respira.
Pompierii au săpat doar manual, dată fiind instabilitatea pământului. De altfel, în momentul în care bărbatul de 57 de ani a fost eliberat până la nivelul coapselor, s-a produs o nouă surpare de pământ, operaţiunile fiind reluate.
Victima, care este tatăl unui pompier din Gurahonţ, a fost complet dezgropată după mai bine de opt ore şi a fost predată echipajului de Terapie Intensivă pentru a fi transportată la spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.