Poliţiştii locali din Timişoara au depistat două grupuri de migranţi pe o stradă din Timişoara, în total, fiind 19 persoane, printre care şi copii, cu toţii fiind predaţi autorităţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei Locale Timişoara, au fost depistate două grupuri de migranţi pe strada Ştrandului din Timişoara.

Primul grup era format din cinci persoane, între care o minoră, de origine irakiană şi siriană.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Persoanele deţineau documente eliberate de Centrul pentru Imigrări Bucureşti, motiv pentru care au fost predate Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil – Timişoara. Un alt grup format din 14 persoane, tot de origine irakiană şi siriană, dintre care doi minori, a fost identificat în aceeaşi zonă în apropierea unui hotel”, se arată în comunicat.

Migranţii nu deţineau niciun fel de documente de identitate asupra lor, motiv pentru care au fost predaţi poliţiştilor de la Secţia 5 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.