Poliţiştii din Vrancea au deschis dosar penal pentru moarte suspectă după ce un copil de un an şi opt luni din Adjud a ajuns la Spitalul Judeţean Focşani cu numeroase traumatisme craniene, decedând în scurt timp, în pofida tututor încercărilor medicilor de a-l salva.
Copilul a fost dus iniţial la spitalul din Adjud de către mama sa, o femeie de 31 de ani. Băieţelul era în comă, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Focşani, unde a decedat la scurt timp.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru moarte suspect, iar acum fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din primele date, se pare că băieţelul a fost găsit la pământ, în faţa casei din oraşul Adjud, de către mama sa. Femeia îl lăsase să se joace cu fraţii mai mari, de 3 şi 5 ani, şi a intrat în curte. Când a fost chemată şi l-a văzut pe cel mic întins pe jos, s-a urcat rapid într-o maşină şi a plecat la spital.
”Traumatism cranian prin târâre şi multiple escoriaţii la nivelul feţei şi la un picior”, este diagnosticul pe care l-au pus medicii, însă modul în care cel mic s-a ales cu asemenea răni este, deocamdată, un mister.
O ipoteză ar fi că unul dintre fraţii mai mari l-ar fi luat în braţe şi l-ar fi scăpat, deşi, potrivit poliţiştilor, aceasta nu se confirmă deocamdată.
Fraţii mai mari au vârste prea fragede pentru a putea fi audiaţi, iar martori nu au fost încă identificaţi.
Anchetatorii aşteaptă rezultatul necropsiei care ar putea elucida misterul privind modul în care s-a produs decesul copilului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.