Cinci percheziţii, dintre care trei într-un peniteniar, au fost făcute de poliţiştii din Alba într-un dosar de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, iar trei deţinuţi sunt acuzaţi că au sunat persoane în vârstă, au pretins că fac parte din cadrul personalului medical şi le-au cerut acestora bani pentru tratamentul unor rude care ar fi fost rănite în evenimente rutiere. Astfel, au reuşit să obţină 20.000 de lei şi 1.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că au fost făcute cinci percheziţii pentru identificarea unor persoane bănuite de săvârşirea unor fapte de înşelăciune prin metoda „Accidentul”. 
Trei dintre percheziţii au fost desfăşurate într-un penitenciar, una la o locuinţă din Cisnădie, în judeţul Sibiu, şi una la o locuinţă din Ştei, judeţul Bihor. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Din cercetări a rezultat că trei bărbaţi, încarceraţi în penitenciar, ar fi apelat persoane în vârstă, din mun. Alba Iulia, atribuindu-şi calitatea de personal medical şi ar fi solicitat sume importante de bani necesare pentru tratamentul medical al unor rude ale apelaţilor, care ar fi fost victime ale unor accidente. Prin intermediul unei persoane aflată în libertate, ar fi reuşit, la data de 7 aprilie 2024, să obţină sumele de 20.000 lei, 1000 euro şi 30 grame de aur, care au fost ridicate de un complice care s-a prezentat la uşa victimei. Folosindu-se de acelaşi mod de operare, aceştia ar fi încercat, la data de 17 aprilie 2024, să inducă în eroare o altă persoană în vârstă din Alba Iulia”, au precizat procurorii.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe telefoane mobile şi mai multe cartele telefonice, inclusiv din camerele de detenţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.