Un agent de pază de la o staţie de metrou din Sectorul 3 a murit luni dimineaţă, după ce i s-a făcut rău la serviciu, iar echipajele medicale sosite la faţa locului nu l-au putut salva.
UPDATE: ”În jurul orei 7.30 unuia dintre angajaţii firmei de pază cu care Metrorx colaborează i s-a făcut rău în staţia de metrou Republica. Din păcate, echopajul SMURD sosit la faţa locului a constatat decesul acestuia. Conform procedurilor, organele de cercetare vor demara o anchetă pentru a stabili cauzele decesului. Metrorex prezintă condolenţe familiei şi colegilor agentului de pază”, a transmis Metrorex.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Astăzi, 4 aprilie 2022, prin apel 112 Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că un agent de pază, ce executa serviciul la o staţie de metrou din sectorul 3, ar fi acuzat o stare de rău şi ulterior a căzut. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti din cadrul Brigăzii Poliţiei Transport Public, precum şi echipaj medical de prim ajutor”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în pofida eforturilor medicale, a fost declarat decesul bărbatului.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cercetările sunt efectuate de Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.