Fetiţa de 7 ani rănită în accidentul produs duminică seară în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, din Capitală, căreia i-a fost replantat piciorul, de la nivelul coapsei, lai Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, din Capitală, a fost supusă unei noi intervenţii, pentru amputarea acestuia, după ce au apărut complicaţii ca urmare a faptului că piciorul era strivit în mai multe zone.
”Din păcate la câteva ore de la operaţia de replantare, în cursul serii au apărut complicaţii din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului, complicaţii care îi puneau viaţa în pericol, astfel că s-a decis îndepărtarea membrului inferior afectat de urgenţă”, aui anunţat marţi reprezentanţii Spitalului ”Grigore Alexandrescu”, din Capitală.
Fetiţa avea sindrom de strivire la multe niveluri, iar strivirea ţesuturilor, a oaselor şi implicit a vascularizaţie poate duce la necroze, a explicat medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”. Replantarea s-a făcut la nivelul superior al coapsei
Marţi, starea fetiţei este stabilă, uşor ameliorata faţă de ziua precedentă. Ea erste in continuare intubata şi ventilată mecanic.
Luni, medicii anunţau că fetiţa a fost adusă cu cvasiamputaţie de picior, de la nivelul coapsei, membrul fiindu-i replantat în urma unei operaţii care a durat 9 ore, starea fetiţei fiind relativ stabilă.
”Ieri seară a fost adusă, de SMURD, o fetiţă de 7 ani, victima unui accident rutier, pieton, în stare gravă, intubată şi ventilată mecanic cu cvasiamputatie de membru inferior stâng. de la nivelul coapsei.
Imediat s-a intrat in sala de operaţie cu echipă pluridisciplinară - anestezist, ortoped, chirurgie vasculară şi chirurgie plastică, pentru replantarea membrului. S-au refăcut: artera femurală şi toate structurile - os (numeroase fracturi) muşchi, tegument”, a transmis luni medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”.
Operaţia a durat nouă ore, fetişţa fiind dusă apoi la terapie intensivă în stare relativ stabilă, intubată şi ventilată mecanic.
Un copil de 9 ani a fost accidentat mortal şi fetiţa de 7 ani a fost rănită duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, de o maşină condusă de un adolescent de 17 ani.
Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.