Două persoane au fost lovite de tren, marţi seară, în oraşul Azuga, situat pe Valea Prahovei. Printre victime se află un copil de şapte ani. În urma accidentului, mecanicul locomotivei a suferit un atac de panică. În tren se aflau trei călători care au scăpat fără leziuni.
Accidentul feroviar a avut loc pe raza oraşului Azuga. Primele date de la faţa locului arată că două persoane au fost lovite de un tren de călători.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Conform informaţiilor primite până în acest moment, a fost vorba despre o fetiţă în vârstă de aproximativ 7 ani, conştientă, cu traumatism cranio-cerebral şi un bărbat în vârstă de aproximativ 55 ani, semiconştient. Au fost preluaţi de către echipajele medicale şi paramedicale ajunse la faţa locului şi le sunt acordate îngrijiri medicale”, informează oficiali ISU Prahova.
În tren se aflau doar trei călători care nu au fost răniţi. Mecanicul locomotivei a suferit un atac de panică si primeşte îngrijiri la locul accidentului.
La intervenţie au fost trimise o autospeciala de stingere, un echipaj SMURD şi, în sprijin, un echipaj SAJ Prahova. Spre locul intervenţiei a început deplasarea şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.