Trei maşini sunt implicate, vineri seară, într-un accident rutier produs în judeţul Vrancea, pe DN 2, traficul fiind blocat. O femeie a fost grav rănită.
UPDATE: ”Poliţiştii Serviciului Rutier intervin pe Drumul Naţional 2 E85 în localitatea Popeşti la un accident rutier grav. Conform primelor date, coliziunea a avut loc între un autoturism care efectua viraj şi un alt autoturism care circula din spate”, a transmis IPJ Vrancea.
Sursa citată a precizat că primul autoturism ar fi fost proiectat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un al treilea autoturism.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Un pasager din autorismul care efectua virajul a fost rănit grav, iar o altă persoană a fost rănită uşor”, au precizat poliţiştii.
Persoana rănită grav a fost transportată la spital.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 2 Râmnicu Sărat – Focşani, în zona localităţii Urecheşti, judeţul Vrancea, după ce trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier”, a transmis, vineri seară, Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că o persoană a fost rănită, primind îngrijiri medicale la locul incidentului.
Se efectuează cercetări pentru determinarea cauzelor producerii evenimentului rutier.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.