Viitorul James Bond, care rămâne încă un mister, va fi în slujba „regelui şi patriei”, au explicat producătorii, care încă nu au început discuţiile cu Amazon pentru filmul cu agentul 007.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Tocmai am început relaţia noastră de colaborare cu Amazon", care a cumpărat recent MGM, cel care deţine drepturile asupra francizei”, a declarat Barbara Broccoli, celebra producătoare a filmelor ce prezintă aventurile spionului britanic. „Nu am început încă să discutăm concret despre următorul film”.

Barbara Broccoli şi fratlee ei vitreg, Michael Wilson, au fost omagiaţi miercuri pentru contribuţia lor la Hollywood, în cadrul unei ceremonii la care şi-au lăsat amprentele în cimentul din faţa ilustrului Chinese Theater.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ocazie pentru ei de a întreţine misterul cu privire la viitorul James Bond. După „No Time to Die” din 2021, ultimul film în care rolul agentului 007 a fost interpretat de Daniel Craig, care a schimbat considerabil evoluţia acestui personaj, speculaţiile despre actorul care va prelua acest rol s-au intensificat tot mai mult.

„Nu ne vom culca pe lauri şi ne vom păstra aceeaşi formulă”, a asigurat Barbara Broccoli, moştenitoarea francizei tatălui ei Albert „Cubby” Broccoli, producătorul care a început să adapteze romanele lui Ian Fleming pentru ecran în urmă cu 60 de ani.

Alegerea lui Daniel Craig, de a întruchipa un 007 blond şi mult mai dur faţă de predecesorii săi, a creat iniţial controverse. Dar cele cinci filme realizate în timpul misiunii sale au stabilit recorduri de box office: „Skyfall” în special a generat peste un miliard de dolari în 2012.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.