Un italian în vârstă de 81 de ani i-a cântat serenade la acordeon soţiei lui bolnave pe care nu o putea vizita în spital. Gestul lui Stefano Bozzini a fost filmat şi a devenit popular pe reţelele de socializare.
Carla Sacchi, care îi este soţie de 47 de ani, a urmărit interpretarea de la fereastra spitalului din Castel San Giovanni, oraş în regiunea italiană nordică Emilia-Romagna.
Bărbatul a început recitalul cu „Spanish Eyes” a lui Engelbert Humperdinck şi a continuat cu câteva piese preferate ale soţiei lui. El a fost încurajat de trecători, iar alături de soţia lui l-au urmărit alte persoane din spital.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Spitalul nu tratează pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, însă nu sunt permise vizitele din cauza restricţiilor impuse ca răspuns la pandemie.
Potrivit agenţiei italiene ANSA, Bozzini a fost membru al infanteriei Alpini, iar pălăria purtată face parte din uniformă. În unitatea militară, el era poreclit „Gianni Morandi din Alpini”, pentru că mereu cânta la acordeon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.