Un imens "Oraş al cinematografiei", de mărimea a 500 de terenuri de fotbal şi destinat să facă concurenţă Hollywood-ului, a fost inaugurat sâmbătă în China, având drept obiectiv să atragă producţii internaţionale şi să dezvolte industria de film chineză, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Investiţia pentru această construcţie a fost de 6,5 miliarde de euro. Complexul se întinde pe 376 de hectare, situat în oraşul balnear Qingdao, a anunţat grupul chinez de companii privat Wanda, iniţiatorul proiectului. 

Treizeci de studiouri (între care unul de 10.000 de metri pătraţi) "răspund celor mai înalte exigenţe internaţonale", au fost deja construite. Alte zece vor urma să fie ridicate în viitor, promite grupul specializat în imobiliare, industrie hotelieră şi sport. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acest "sit faraonic" cuprinde şi o sală de spectacole, o şcoală, un spital, hoteluri de lux, un yacht club, inspirat după cel din Monaco. Este prevăzut şi un centru comercial de 360.000 de metri pătraţi, care să cuprindă un patinoar, un parc de distracţie şi "cel mai mare cinematograf din Asia". 

"Este cea mai mare investiţie din istoria omenirii în industria de divertisment", a spus Wanda. 

Grupul, condus de omul de afaceri Wang Jianlin (aflat pe poziţia a patra în topul celor mai bogaţi din China potrivit Bloomberg), nu este un novice în cinematografie. El produce filme, a achiziţionat lanţul american de cinematografe AMC în 2012, şi studioul hollywoodian Legendary (unde au fost produse filmele "Jurassic World", "Interstellar", "Godzilla") în 2016.

Două superproducţii au fost deja furnate în acest Oraş al cinematografiei: "The Great Wall" (2016), cu Matt Damon, şi  "Pacific Rim Uprising" (2018).

Construcţia centrului a fost lansată în 2013, în prezenţa actorilor Nicole Kidman şi Leonardo Di Caprio. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.