Unul dintre cei mai cunoscuţi producători de ciocolată din lume, Lindt & Sprungli, ar fi cea mai recentă victimă în scandalul Harvey Weinstein, intentând proces împotriva fostei companii a mogulului din cauza căreia a fost anulată petrecerea de la Globurile de Aur, potrivit AFP.
Producătorul elveţian de ciocolată Lindt & Sprungli pretinde într-un proces intentat săptămâna aceasta la New York că The Weinstein Company, acum în pragul falimentului, îi daorează peste 133.333 de dolari.
În procesul intentat miercuri, reprezentanţii companiei elveţiene spun că au stabilit cu firma lui Weinstein un contract pe trei ani în valoare de 400.000 de dolari pentru petrecerile de la Globurile de Aur. Dacă petrecerile au avut loc în 2016 şi 2017, anul acesta "nu s-a mai întâmplat".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lindt, care dă în judecată compania pentru daune şi nerespectarea contractului, a afirmat că a cerut încă din decembrie rambursarea a 133.333 de dolari, adăugând că The Weinstein Company a promis să plătească factura însă nu a reuşit să facă acest lucru.
Mai mult de 100 de femei l-au acuzat pe Weinstein de hărţuire sexuală, agresiune şi chiar viol, aceste învinuiri ducând la distrugerea carierei sale şi a altor bărbaţi puternici de la Hollywood.
De la izbucnirea scandalului în octombrie 2017, zeci de procese civile au fost intentate împotriva lui Weinstein şi a companiei pe care a înfiinţat-o, mai ales de femei care-l acuză de comportament sexual nepotrivit.
Pe 11 februarie, procurorii din New York au dat în judecată firma pentru că nu a protejat angajatele de agresiunile sexuale în ciuda multiplelor plângeri din partea angajaţilor.
Procesul a amânat o ofertă de preluare a companiei falimentare de către un grup de investiţii condus de Maria Contreras-Sweet, femeie de afaceri care a lucrat în administraţia lui Barack Obama, tranzacţia fiind estimată la 500 de milioane de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.