Starea de sănătate a actorului Bruce Willis, 67 de ani, care suferă de afazie - o boală care îi afectează abilităţile cognitive - se deteriorează rapid. Familia se bucură de momentele petrecute împreună, pentru că ar putea fi ultimele, spune o persoană apropiată de aceasta.
„Ei preţuiesc fiecare clipă”, a declarat sursa pentru tabloidul american Radar Online.
Aceeaşi sursă dezvăluie că starea de sănătate a actorului se deteriorează rapid. „Bruce nu poate spune mare lucru şi nu pare să înţeleagă prea mult din ceea ce spun alţii. Boala de care suferă, care îi afectează capacitatea de a se exprima şi de a se mişca, a progresat. Se pare că se îndepărtează din ce în ce mai mult de ei şi asta le frânge inimile”, spune acest apropiat al familiei, înainte de a preciza că fiicele lui speră la un „miracol de Crăciun”.
Actorul a anunţat în martie că a fost nevoit să pună capăt carierei din cauza stării de sănătate. „Vrem să vă anunţăm că dragul nostru Bruce a avut probleme de sănătate şi a fost recent diagnosticat cu afazie, care îi afectează abilităţile cognitive”, a anunţat fiica sa Rumer Willis, pe Instagram.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.