Regizorul francez Jean-Jacques Annaud a primit nouă luni de închisoare cu suspendare şi 120.000 de euro amendă pentru că nu a declarat la fisc mai mult de un milion de euro în 1997, scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cineastul în vârstă de 77 de ani a fost condamnat pentru că nu a declarat suma corespunzătoare unei părţi din remuneraţia sa pentru filmul "Şapte ani în Tibet". Acest film a generat încasări de 110 milioane de euro la box office-ul internaţional. 

Suma se afla într-un "trust" numit Los Condores şi situat în Guernesey, apoi în insulele Caiman, înainte de a fi transferată la Hong Kong, a dezvăluit în 2017, în "Paradise Papers", Radio France şi Le Monde, membri ai Consorţiului internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ). 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Atunci, avocatul regizorului l-a descris pe clientul său drept un "cineast bun, dar nu un expert fiscal excelent", afirmând că această metodă de plată fusese decisă de producătorul american al filmului, studioul Sony. 

În cadrul unei audieri de marţi, Tribunalul din Paris a aprobat sentinţa propusă de Parchetul financiar naţional, subliniind că acuzatul a recunoscut faptele, că şi-a "reglat situaţia" la fisc, calificând sancţiunile "adecvate". 

Avocatul regizorului, Eric Delloye, a afirmat că cineastul nu „a dorit niciodată să se sustragă de la impozit” şi că „nu a pus mâna niciodată” pe suma în cauză, pentru că ea era gestionată de "trust". 

"Annaud este total străin de mecanismele financiare şi fiscale internaţionale şi nu a beneficiat de această remuneraţie decât la sfatul avocaţilor americani care nu i-au explicat intrările şi ieşirile operaţiunilor", a explicat el pentru AFP. 

După dezvăluirile din presă, regizorul a iniţiat o procedură la administraţia fiscală, căreia îi va plăti un milion de euro - 600.000 de euro de impozite pe 20 de ani, precum şi penalizări. 

Jean-Jacques Annaud, laureat cu mai multe premii César, a realizat "Numele trandafirului" (1986), "L'ours" (1988) şi "Deux Frères" (2004), precum şi serialul "Adevărul despre cazul Harry Quebert". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.