Recording Academy a invitat mai mult de 2.700 de personalităţi din industria muzicală să facă parte din for, după ani în care a fost criticată pentru slaba reprezentare a femeilor şi lipsa diversităţii în organizaţie şi la premiile Grammy pe care le acordă.
Academia continuă să facă eforturi pentru a extinde organismul de vot şi a invitat acum profesionişti din diverse medii, genuri şi discipline.
Potrivit anunţului făcut şi preluat de Variety, dintre invitaţii de anul acesta 48% sunt femei, 32% persoane afro-americane, 13% hispanici şi 4% asiatici.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Forul existent reprezintă 26% femei şi 27% grupuri de regulă slab reprezentate.
De când şi-a stabilit ca obiectiv adăugarea a 2.500 de femei cu drept de vot în Academie până în 2025, 831 de femei s-au alăturat Recording Academy, aducând organizaţia cu 33% mai aproape de acea piatră de hotar.
Producătorul şi compozitorul Harvey Mason Jr. a fost numit oficial CEO luna trecută, după 18 luni în care a condus ca interimar. Valeisha Butterfield Jones a fost desemnată co-preşedinte alături de Panos Panay de la Berklee School of Music.
Pentru a putea participa la procesul de votare pentru următoarele premii Grammy, noii membri trebuie să accepte invitaţiile până pe 15 septembrie 2021. Votul va începe pe 22 octombrie şi se va încheia pe 5 noiembrie.
Cea de-a 64-a ediţie a galei premiilor Grammy este programată să aibă loc pe 31 ianuarie 2022, la Staples Center din Los Angeles.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.