Trupa germană Rammstein a început sesiunile de înregistrări pentru cel de-al şaptelea album, primul din ultimii nouă ani, scrie NME.
În 2009, grupul a lansat „Liebe Ist Für Alle Da”, urmat, în 2011, de compilaţia „Made in Germany”, pe care a fost inclusă piesa „Main Land”.
Pe pagina oficială de Facebook, trupa a publicat mai multe fotografii din studio, alături de textul: „În lucru”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Membrii formaţiei metal au anunţat înregistrarea celui de-al şaptelea album în 2015. Chitaristul Richard Kruspe a declarat anul trecut că este „sceptic” privind apariţia materialului de studio, deoarece trupa „aproape că s-a destrămat” ultima dată când el s-a aflat împreună cu colegii în studio.
Rammstein a fost înfiinţată la Berlin, în 1994. Stilul muzical al formaţiei, pe care cei şase membri ai trupei l-au numit „Tanz-Metall”, încorporează elemente de industrial metal, muzică electronică, Neue Deutsche Härte şi heavy metal. Versurile sunt cu precădere în limba germană. Trupa Rammstein, celebră pentru utilizarea frecventă a efectelor pirotehnice în concertele sale, a lansat şase albume de studio, care au fost vândute în peste 20 de milioane de copii pe plan mondial. Formaţia a concertat la Bucureşti în 2010 şi 2013. Grupul este format din Christoph Schneider (tobe), Richard Z. Kruspe (chitară), Paul Landers (chitară), Till Lindemann (voce), Oliver Riedel (bas) şi Flake Lorenz (clape).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.