Roman Polanski a început lucrul la cel de-al 39-lea film al său, un thriller de spionaj bazat pe Afacerea Dreyfus, cea mai mare eroare judiciară din istoria Franţei, care este intitulat „J'accuse”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scenariul a fost realizat de scriitorul britanic Robert Harris, care a mai lucrat cu Polanski pentru „The Ghost Writer” (2010), cu Ewan McGregor în rol principal.

„J'accuse" îl are în rol principal pe actorul francez Jean Dujardin, premiat cu Oscar pentru rolul din „The Artist” (2012), care va interpreta rolul ofiţerului de contraspionaj Georges Picquart care a dovedit că evreul Alfred Dreyfus, căpitan, a fost acuzat pe nedrept de spionaj pentru Germania. Cazul a divizat Franţa timp de mai mult de un deceniu, începând cu 1894.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Legende Films a confirmat pentru AFP că filmările vor începe curând în împrejurimile Parisului.

Titlul a fost inspirat de o scrisoare deschisă semnată de Emile Zola, care l-a susţinut pe căpitanul Dreyfus, blamând guvernul francez pentru antisemitism.

Scriitorul a fost nevoit să plece în Anglia timp de zece ani, după ce a fost condamnat pentru calomnie.

Filmul de limbă franceză, cu Louis Garrel în rolul lui Dreyfus, îi mai are în distribuţie pe Mathieu Amalric şi Emmanuelle Seigner (soţia lui Polanski).

Despre această poveste, Polanski este de părere că este „absolut pertinentă pentru lumea de astăzi”. În plus, producătorii sunt de părere că Picquart este un erou uitat din Afacerea Dreyfus. El a devenit în 1906 ministru de Război în guvernul condus de Georges Clemenceau şi a condus Franţa în Primul Război Mondial.

Roman Polanski, născut pe 18 august 1933, este unul dintre cei mai apreciaţi regizori, cineaşti şi scenarişti din lume. Este autorul filmului „Cuţitul în apă”, primul lungmetraj polonez nominalizat la Oscar la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”, dar şi al unor pelicule de referinţă pentru industria cinematografică, precum „Repulsie”, „Fundătura”, „Copilul lui Rosemary”, „Cartierul chinezesc”, „Pianistul” şi „Venus înveşmântată în blănuri”. A primit cinci nominalizări la Oscar - câştigând o dată acest trofeu (pentru „Pianistul”) - şi a fost recompensat cu trei premii BAFTA, un Glob de Aur, opt premii César şi trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.

Polanski a petrecut patru decenii fugind de justiţia americană, după ce a recunoscut agresiunea sexuală comisă în 1977.

Pe 11 martie 1977, regizorul a fost arestat şi acuzat că a drogat-o şi violat-o pe Samantha Geimer, atunci în vârstă de 13 ani. Polanski a pledat vinovat pentru raport sexual cu un minor, a fost evaluat psihiatric şi a petrecut 42 de zile în închisoare. Un an mai târziu însă, când a aflat că judecătorul nu era dispus că accepte înţelegerea şi dorea să facă din el un exemplu, aparent condamnându-l la 50 de ani de închisoare, Polanski a fugit la Paris. A rămas acolo, în ciuda mai multor tentative, dar şi a cererilor victimei de a închide cazul. În decembrie 2017, judecătorul Scott Gordon a decis ca acest caz să meargă mai departe. Elveţia şi Polonia au refuzat să îl extrădeze.

În mai 2018, Academia Americană de Film l-a exclus pe cineast din rândul membrilor săi, pe fondul #MeToo. Deşi nu mai este acum membru al Academiei, trofeul îl poate păstra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.