Peter Green, fondator al formaţiei Fleetwood Mac, chitarist şi vocalist admirat în primii ani, înainte ca abuzul de droguri şi boala psihică să-i afecteze cariera, a murit la vârsta de 73 de ani, anunţă Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Cu profundă tristeţe familia lui Peter Green anunţă decesul său în acest weekend, liniştit, în somn", au transmis reprezentanţii săi pentru BBC. 

"La începutul anilor '60, Peter era fără egal", a spus John Mayall în "Man of the World", un documentar BBC din 2009 despre Green. "Era considerat o forţă". 

Peter Green, născut în 1946, a pus bazele Fleetwood Mac împreună cu bateristul Mick Fleetwood şi chitaristul Jeremy Spencer, şi a făcut parte din trupă până în 1970. 

Chitarist fiind, Green îşi câştiga bani într-o formaţie de rock n' roll pe când avea 15 ani. A fost atras de blues, câştigându-şi suficientă reputaţie încât, în 1966, a fost ales să-l înlocuiască pe Eric Clapton în formaţia Bluesbreakers a lui John Mayall, al cărui basist era John McVie. Mick Fleetwood, cu care a cântat într-o altă trupă înainte, va deveni curând toboşarul lor. 

Sub îndrumarea lui Green, au produs trei albume şi o serie de melodii celebre, precum: "Albatross", "Black Magic Woman" şi "Oh Well".

Green a părăsit formaţia după un ultim concert din 1970, pe când se lupta cu o boală psihică. A fost diagnosticat cu schizofrenie şi a rămas în spital până la mijlocul anilor '70. 

Muzicianul s-a aflat între cei opt membri ai formaţiei - împreună cu  Fleetwood, Stevie Nicks, Lindsey Buckingham, John McVie, Christine McVie, Danny Kirwan şi Jeremy Spencer - care au fost incluşi în Rock & Roll Hall of Fame în 1998.

Fleetwood Mac a fost formată în 1967, la Londra. A cunoscut numeroase schimbări în componenţă şi diferite niveluri de succes. De la înfiinţarea trupei şi până în 1974, nicio formulă a grupului nu s-a menţinut mai mult de doi ani.

Singurul membru prezent în trupă de la formare şi până în prezent este toboşarul Mick Fleetwood. Basistul John McVie, în ciuda contribuţiei sale la numele trupei, nu a cântat pe primul single al formaţiei, nici în primele concerte susţinute de grupul american. Christine McVie a apărut, până în prezent, pe aproape toate albumele trupei exceptând două, fie ca membră a trupei sau ca muzician de studio. De asemenea, a realizat coperta albumului „Kiln House”.

Trupa a avut succes în perioada blues, de la sfărşitul anilor 1960, când în fruntea ei se afla chitaristul Peter Green, şi din 1975 până în 1987, cu o orientare pop, când grupul Fleetwood Mac i-a avut în componenţă pe Christine McVie, Lindsey Buckingham şi Stevie Nicks. Al doilea album cu Buckingham şi Nicks, intitulat „Rumours”, a devenit cel mai bine vândut album din istorie la vremea respectivă şi a avut patru melodii care au ajuns în Topul 10 american (inclusiv piesa „Dreams", care este singurul No 1 al trupei în Statetele Unite). Discul „Rumours” a petrecut 31 de săptămâni pe primul loc în topul Billboard şi a câştigat premiul Grammy la categoria „cel mai bun album al anului”. Până în prezent, albumul „Rumours” a fost vândut în peste 40 de milioane de copii pe plan mondial.

Trupa Fleetwood Mac a avut un succes mai modest din 1971 până în 1974, când din lineup făcea parte şi Bob Welch, şi în anii 1990, când au avut loc alte modificări de componenţă, înainte de revenirea soliştilor Lindsey Buckingham şi Stevie Nicks.

Albumele lansate de Fleetwood Mac au fost vândute în peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial. Formaţia a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1998.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.