Ozzy Osbourne sărbătoreşte weekendul acesta 40 de ani de la apariţia primului său album solo, „Blizzard Of Ozz”, prin lansarea unui videoclip, a unei linii de produse promoţionale şi printr-o petrecere pe Twitter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Discul a fost reeditat, cu piesele „You Looking At Me, Looking At You”, „Goodbye to Romance” (versiune 2010) şi „RR” în plus, şi a apărut vineri, fiind disponibil în diverse formate.

Osbourne a lansat un nou videoclip, animat, pentru piesa „Crazy Train” şi va relansa documentarul „30 Years After the Blizzard” (2010), în format HD.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ozzy Osbourne va găzdui, duminică noapte, pe Twitter, un eveniment listening party

Ozzy Osbourne, născut pe 3 decembrie 1948, în Aston (Birmingham, Anglia), supranumit „Prince of Darkness”, este interpret, compozitor şi vedetă TV. A devenit cunoscut, la începutul anilor 1970, ca vocalist al formaţiei Black Sabbath, din care a făcut parte din 1968 până în 1978. A fost dat afară din grup din cauza abuzului de alcool şi droguri. 

A urmat o carieră solo, cu peste zece albume lansate, vândute în peste 55 de milioane de copii în întreaga lume. Ozzy Osbourne s-a căsătorit cu Sharon în 1982. Ei au împreună trei copii. Artistul mai are trei copii din căsnicia cu Thelma Riley.

În 2006, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, ca parte a trupei Black Sabbath, alături de colegii lui Tony Iommi, Bill Ward şi Geezer Butler. În 2007, Osbourne a primit o stea pe The Birmingham Walk of Stars. Alături de Sharon, soţia, Kelly, una dintre cele două fiice, şi Jack, fiul, a fost protagonistul show-ului TV „The Osbournes”, difuzat de postul MTV din 2002 până în 2005.

Black Sabbath s-a reunit în 2010 şi a lansat un nou album de studio, intitulat „13”, în 2013. Trupa a susţinut un turneu de adio în 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.