Organizarea Tomorrowland, cel mai mare festival de muzică electro-dance din lume, a fost blocată anul acesta de autorităţile belgiene, informează Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Programată să aibă loc între 27 şi 29 august şi 3 - 5 septembrie, ediţia de anul acesta a întâmpinat contestaţii, mai ales în ultimele săptămâni, în urma creşterii numărului de cazuri de infectare cu varianta Delta a SARS-CoV-2.

Deşi în urmă cu două săptămâni guvernul belgian a aprobat organizarea de evenimente cu până la 75.000 de participanţi începând cu 13 august, guvernele regionale din Boom şi Rumst, oraşele unde festivalul urma să aibă loc, au spus că nu sunt de acord să aibă loc.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Am fost informaţi că primarii din Boom şi Rumst vor anunţa interzicerea organizarii Tomorrowland 2021. Asta loveşte ca un baros, foarte greu şi neaşteptat”, au spus organizatorii.

Ei au transmis că vor face apel privind decizia către guvernul central.

Joi, oficialităţile au susţinut că, deşi iubesc festivalul, trebuie să reacţioneze la situaţia actuală şi că se tem că la un eveniment de amploarea acestuia nu vor putea să asigure aşa cum trebuie protocoalele sanitare şi de siguranţă.

Lineup-ul pentru ediţia de anul acesta nu fusese anunţat. În 2019, la cea mai recentă ediţie, au participat, între alţii, The Chainsmokers, Armin van Buuren, Carl Cox, Martin Garrix şi DJ Snake.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.