Cel mai nou film scris şi regizat de Radu Jude, „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” („Do Not Expect Too Much from the End of the World”), este propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2024, categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional”.
Filmul a fost ales de comisia de selecţie a Centrului Naţional al Cinematografiei, alcătuită din profesionişti din industrie: Alexander Nanău – regizor, Iulia Rugină – regizor, Irina Margareta Nistor – critic de film, Tudor Reu – producător, Adina Sădeanu – regizor.
„Nimic nu m-ar dezgusta mai mult, din punct de vedere moral, decât să primesc un Oscar" ("Nothing would disgust me more, morally, than to receive an Oscar") spunea marele cineast Luis Buñuel cu ceva vreme înainte chiar să primească un Oscar! Noi, cineaştii mărunţi, nu putem spera să fim la înălţimea contradicţiilor bunueliene - aşa că ne bucurăm de faptul că filmul nostru reprezintă propunerea României la Oscarul pentru film străin.
Mulţumim comisiei care a decis astfel şi felicitări tuturor celor care au participat la realizarea filmului!”, a declarat Radu Jude.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” a avut premiera mondială luna trecută la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint - Premiul Special al Juriului, Menţiune din partea Juriului Ecumenic şi Premiul I din partea Juriului Tinerilor.
Filmul va intra în cinematografele din România la sfârşitul lunii octombrie, dar până atunci își continuă parcursul internațional fiind prezent atît în programele competiționale sau ca invitat special în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume, precum: New York, Toronto BFI London, Viennale etc.
„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” pune în legătură diverse naraţiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), diverse tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) şi diverse strategii estetice.
Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrşan, Dorina Lazăr şi László Miske joacă în rolurile principale, alături de celebra actriţa germană Nina Hoss.
Din distribuţie mai fac parte actorii Katia Pascariu, Şerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu şi Sofia Nicolaescu. Într-o apariţie specială - cineastul Uwe Boll.
„Nu aştepta prea mult de la sfîrşitul lumii” este o producţie 4 Proof Film şi Micro Film, în coproducţie cu Paul Thiltges Distributions, Les Films d’Ici şi Kinorama, în asociere cu Bord Cadre Films şi Sovereign Films, realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Arte Cofinova/19 şi Croatian Audiovisual Centre, în colaborare cu Cineplexx România, EssenceMediacom şi Televiziunea Română.
Distribuţia în cinematografele din România, prevăzută începând cu 27 octombrie este realizată de către Domestic Film, iar de vânzările internaţionale se ocupă Heretic.
Lista scurtă pentru nominalizările la Oscar 2024 va fi anunţată de Academia Americană de Film pe 21 decembrie, iar selecţia finală pe 23 ianuarie, anul viitor. Cea de-a 96-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film este programată să aibă loc pe 10 martie 2024, la Los Angeles.
Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut - „Cea mai fericită fată din lume” - premiul CICAE, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.
În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, scţiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiţie cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În acelaşi an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia.
La ediţia din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiţia de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.
Cel mai recent scurtmetraj al său, „Potemkiniştii” (2022) a avut premiera mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs şi a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaţionale. În prezent lucrează la filmul de montaj „8 ilustrate din lumea ideală”, realizat împreună cu filozoful Christian Ferencz-Flatz şi la filmul de ficţiune “Dracula Park“.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.