Ariana Grande,Taylor Swift şi Billie Eilish se numără între câştigătorii galei MTV Video Music Awards 2019, care a avut loc luni seară, la Prudential Center din Newark, New Jersey.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ariana Grande s-a impus la trei categorii: „Artist of the Year”, „Best Art Direction” (pentru videoclipul „7 Rings”) şi „Song of the Summer” („Boyfriend” - cântat împreună cu Social House).

Taylor Swift a câştigat două trofee: „Video of the Year” şi „Video for Good”, pentru „You Need to Calm Down”. Videoclipul cântecului „Me”, pe care îl interpretează împreună cu Brendon Urie de la Panic! At The Disco, a primit premiul categoriei „Best Visual Effects”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La categoria „Video of the Year” au mai fost nominalizaţi: 21 Savage ft. J. Cole – „a lot”, Billie Eilish – „Bad Guy”, Ariana Grande – „thank u, next”, Jonas Brothers – „Sucker” şi Lil Nas X ft. Billy Ray Cyrus – „Old Town Road (Remix)”.

Cântăreaţa electro-pop Billie Eilish a fost câştigătoarea categoriilor „Best New Artist” şi „Push Artist of the Year”. Clipul piesei ei „Bad Guy” a fost premiat pentru montaj.

Cântecul anului a fost desemnat „Old Town Road (Remix)”, cântat de Lil Nas X şi Billy Ray Cyrus, cel mai bun grup a fost desemnat BTS, ROSALÍA & J Balvin ft. El Guincho au fost câştigătorii categoriei „Best Latin” cu videoclipul „Con Altura”, iar Panic! At The Disco s-a impus cu „High Hopes” la categoria „Best Rock”.

Actorul Sebastian Maniscalco a fost gazda ceremoniei în cadrul căreia Missy Elliott a primit Michael Jackson Video Vanguard Award. În plus, ea a cântat live la gală, pentru prima dată în 16 ani. 

Pe scenă au urcat pentru a cânta, între alţii, Taylor Swift, Lizzo, Bad Bunny, ROSALÍA, J Balvin şi Ozuna. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.