Actorul Morgan Freeman va produce şi va juca în drama „Lucca Mortis” a lui Peter Greenaway, scrie Variety.
Freeman va portretiza un scriitor a cărui ultimă mare aventură va fi, cel mai probabil, moartea. Locuieşte în Little Italy din New York şi călătoreşte împreună cu familia în Lucca, Italia, pentru a-şi găsi rădăcinile ancestrale.
Morgan Freeman va produce împreună cu Lori McCreary prin Revelations Entertainment. Producător va fi şi Kees Kasander, colaborator al lui Greenaway.
„Lucca Mortis” este al 15-lea film la care Kasander lucrează cu cineastul britanic.
Filmările sunt programate să înceapă în martie 2020.
Peter Greenaway este cunoscut pentru filme ca „Prospero’s Books”, „The Cook, the Thief, His Wire & Her Lover”, „The Draughtsman’s Contract” şi „Drowning by Numbers”.
Freeman a câştigat un Oscar pentru rolul secundar din „Million Dollar Baby” şi a mai fost de patru ori nominalizat - pentru interpretările din „Street Smart”, „Driving Miss Daisy”, „The Shawshank Redemption” şi „Invictus”.
Cel mai recent, el a jucat rolul preşedintelui SUA în „Angel Has Fallen”, alături de Gerard Butler.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...