Linda Evangelista, unul dintre cele mai cunoscute top-modele din anii '90, a dezvăluit joi, într-un interviu acordat publicaţiei The Wall Street Journal, că a supravieţuit în ultimii cinci ani la două episoade de cancer la sân.
Fostul simbol al modei, care va fi în curând în centrul seriei documentare Netflix „The Super Models”, nu a vorbit niciodată până acum în public despre problemele sale de sănătate.
Cancerul ei a fost diagnosticat pentru prima dată în 2018. Linda Evangelista, care avea 53 de ani la acea vreme, a luat imediat decizia de a face o mastectomie bilaterală. „Cancerul de sân nu avea să mă omoare”, povesteşte ea astăzi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Patru ani mai târziu, în 2022, Linda Evangelista a descoperit că boala revenise, de data aceasta cancerul era localizat într-unul dintre muşchii pectorali. Ea îşi aminteşte că i-a spus chirurgului ei: „Sapă o gaură în pieptul meu. Nu vreau să fie drăguţă. Vreau să sapi. Vreau să văd o gaură în pieptul meu când termini. Mă înţelegeţi? Nu o să mor din cauza asta”.
Linda Evangelista a dat asigurări pentru The Wall Street Journal că starea ei de sănătate este „bună”" în acest moment. Cu toate acestea, medicul ei i-a spus că ar putea recidiva. „Ştiu că sunt cu un picior în mormânt, dar profit la maximum de viaţă”, a glumit modelul.
În 2022, topmodelul a dezvăluit, de asemenea, că a suferit o operaţie estetică nereuşită, care i-a lăsat cicatrici inestetice pe corp şi a forţat-o să renunţe la locul de muncă şi să trăiască practic în izolare.
La 33 de ani de la celebra copertă Vogue pe care apar supermodelele Naomi Campbell, Linda Evangelista, Tatjana Patitz, Christy Turlington şi Cindy Crawford fotografiate de Peter Lindberg, imaginea a fost recreată pentru numărul din septembrie al revistei. Lipseşte Tatjana Patitz care a murit anul acesta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.