Lungmetrajul „The Father”, scris şi regizat de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov, a câştigat, sâmbătă seară, trofeul Globul de Cristal la finalul celei de-a 54-a ediţii a Festivalului de Film de la Karlovy Vary.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comedia are în centru un fotograf care încearcă să facă faţă comportamentului tatălui lui, în timp ce trebuie să se confrunte cu moartea soţiei.

Premiul juriului a revenit producţiei germane „Lara”, de Jan-Ole Gerster, film care s-a impus şi la categoria „cea mai bună actriţă” - Corinna Harfouch. Cel mai bun regizor a fost desemnat belgianul Tim Mielants, pentru „Patrick”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În timpul ceremoniei, actriţa americană Patricia Clarkson a primit din partea directorului festivalului, Jiří Bartoška, trofeul Globul de Cristal pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale. Acelaşi trofeu l-a primit în cadrul festivalului şi actriţa Julianne Moore.

Pentru contribuţia la cinematografia cehă, la gala de închidere, a fost premiat cu KVIFF President’s Award directorul de imagine Vladimír Smutný.

Filmul care a fost proiectat în încheierea festivalului a fost „Late Night”, cu Emma Thompson în rol principal.

Lista câştigătorilor celei de-a 54-a ediţii a KVIFF:

Globul de Cristal (25.000 de dolari) - „The Father”, de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov (Bulgaria, Grecia)

Premiul special al juriului (15.000 de dolari) - „Lara”, de Jan-Ole Gerster (Germania)

Cel mai bun regizor - Tim Mielants, pentru „Patrick” (Belgia)

Cea mai bună actriţă - Corinna Harfouch, pentru „Lara”

Cel mai bun actor - Milan Ondrik, pentru „Let There Be Light” (Slovacia, Cehia)

Menţiuni speciale ale juriului - „The August Virgin”, de Jonas Trueba (Spania), şi Antonia Giesen, pentru „The Man of the Future” (Chile, Argentina)

Competiţia East of the West:

Marele premiu (10.000 de dolari) - „The Bull”, de Boris Akopov (Rusia)

Premiul special al juriului - „My Thoughts Are Silent”, de Antonio Lukich (Ucraina)

Competiţia de documentare:

Cel mai bun documentar - „Immortal”, de Ksenia Okhapkina (Estonia, Letonia)

Premiu special - „Confucian Dream”, de: Mijie Li (China)

Premiul Publicului - „Jiri Suchy, Tackling Life with Ease”, de Olga Sommerova (Cehia)

Premiul FIPRESCI - „The August Virgin”, de Jonas Trueba 

„Arest”, al doilea lungmetraj regizat de Andrei Cohn, a avut premiera internaţională în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary. Din distribuţia filmului fac parte Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu, András Hatházi, Liviu Pintilieasa, Sorin Cociş şi Marian Alexoaia.

La cea de-a 54-a ediţie a festivalului au fost programate 501 proiecţii, pentru care au fost vândute 139.271 de bilete. În total, au fost prezente 12.521 de persoane, dintre care 395 de cineaşti, 605 jurnalişti şi 1.158 de profesionişti din industrie, potrivit site-ului kviff.com.

Anul trecut, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, a fost recompensat cu Globul de Cristal şi a devenit, astfel, primul lungmetraj românesc care a primit marele trofeu al prestigiosului eveniment din Cehia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.