Javier Bardem, câştigător al premiilor Oscar, a transmis un mesaj video românilor prin care promovează noul său film "Cel Mai Tare Şef", o comedie cu accente dramatice şi satirice, actorul fiind convins că românii vor râde de mai multe ori vizionând filmul în cinematografe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comedia "Cel mai Tare Şef" se vede pe marile ecrane din România, regia fiind semnată de Fernando Leon de Aranoa. Pelicula a obţinut multiple premii Goya (Oscarurile spaniole) pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor într-un rol principal, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună muzică, Cel mai bun montaj.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

"Cel mai Tare Şef" este o comedie dramatică care spune povestea angajaţilor companiei spaniole Básculas Blanco, o organizaţie care produce cântare industriale, şi care aşteaptă vizita iminentă a unui comitet care va stabili dacă merită sau nu Premiul local de Excelenţă în afaceri. Astfel totul trebuie să fie perfect. Proprietarul companiei, Blanco (Javier Bardem) face toate eforturile posibile pentru a rezolva problemele angajaţilor săi. Blanco joacă un rol foarte important în această poveste tragicomică a unui ecosistem industrial. Cu toate că filmul este o comedie, apasa puncte sensibile ale societăţii de azi şi examinează cu atenţie relaţiile personale şi profesionale din cadrul unei afaceri de familie care coordonează sute de muncitori.

"Iscusit, fermecător şi manipulator, Blanco este cel care ţine degetul pe cântar, cel care trage sforile după bunul plac. Blanco este un personaj carismatic, un jucător care se implică fără ruşine în viaţa personală a angajaţilor săi pentru a îmbunătăţi productivitatea companiei. Un personaj cu care ne identificăm, în ciuda naturii sale lipsită de scrupule. Cred într-un cinema complex şi ambiţios din punct de vedere artistic, unul care să arate lumii cine suntem cu adevărat; şi care, în acelaşi timp, reuşeşte să ne amuze şi să ne provoace din punct de vedere emoţional, fără să ne dezicem de adevăr şi de lirismul vieţii. Acesta este cinemaul care demonstrează ceea ce suntem şi ceea ce vom deveni într-o bună zi. Dintre toate provocările cu care ne-am confruntat, găsirea echilibrului dintre comic şi tragedie a fost cea mai riscantă”, declară regizorul Fernando Leon de Aranoa.

Născut în Las Palmas de Gran Canaria, Javier Bardem provine dintr-o familie de actori. Este fiul actriţei Pilar Bardem, fratele actorului Carlos Bardem şi nepotul regizorului Juan Antonio Bardem. Şi-a început cariera la o vârstă fragedă cu o serie de roluri în seriale şi filme spaniole.

În 2002, sub regia lui Fernando León de Aranoa, a jucat în „Mondays in the Sun”, film care i-a adus, printre alte premii, Premiul Goya pentru cel mai bun actor. În 2004, a jucat în „The Sea Inside” (2004), regizat de Alejandro Amenábar, ceea ce i-a adus un premiu Goya pentru cel mai bun actor, Cupa Volpi la Festivalul de Film de la Veneţia şi o nominalizare la Globurile de Aur.

În 2007 a jucat în „No Country for Old Men”, în regia lui Joel şi Ethan Cohen, film pentru care a câştigat, printre multe altele, un premiu BAFTA, un Glob de Aur şi Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. În acelaşi an, a jucat în filmul lui Mike Newell „Dragoste în vremea holerei”, şi în „Vicky Cristina Barcelona”, regizat de Woody Allen, alături de Scarlett Johansson şi Penélope Cruz.

În 2010, Javier a jucat în „Biutiful”, de Alejandro González Iñárritu, câştigând premiul pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalul de Film de la Cannes, premiul Goya pentru cel mai bun actor şi o nominalizare la premiile Oscar. În acelaşi an, a jucat în „Eat, Pray, Love”, de Ryan Murphy, alături de Julia Roberts. Sub regia lui Terrence Malick, Javier a jucat în „To the Wonder” (2012) şi în acelaşi an a interpretat rolul răufăcătorului în filmul „Skyfall”, regizat de Sam Mendes.

În „Piratii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar” (2017), regizat de Joachim Rønning şi Espen Sandberg, Javier joacă rolul căpitanului Salazar, inamicul lui Jack Sparrow, celebrul personaj interpretat de Johnny Depp. Tot în 2017, a jucat alături de Jennifer Lawrence în „Mother!”, un thriller regizat de Darren Aronofsky. În 2017, s-a întors să lucreze cu León de Aranoa în „Loving Pablo”, interpretându-l pe Pablo Escobar, ceea ce i-a adus premiul publicului la Premios Platino del Cine Iberoamericano şi o nominalizare la premiile Goya pentru cel mai bun actor. În 2018, a jucat în „Everyone Knows”, regizat de Asghar Farhadi. Alte lucrări recente includ „The Roads Not Taken” (2020), al regizoarei Sally Potter.

Fernando Leon de Aranoa a scris şi regizat lungmetrajele „Familia” (1996), „Barrio” (1998), „Mondays in the Sun” (2002), „Princesas” (2005), „Amador” (2010), „A Perfect Day” (2015), „Loving Pablo” (2017) şi „The Good Boss” (2021).  Regizorul şi-a prezentat filmele la cel mai prestigioase festivaluri de film din lume, precum San Sebastian, Berlin, Sundance, Cannes, Veneţia şi Toronto. Munca sa i-a adus douăsprezece premii Goya din partea Academiei Spaniole de Film, trei dintre ele pentru cel mai bun regizor, două pentru cel mai bun scenariu şi unul pentru cel mai bun film. A fost distins cu premiul Silver Shell la Festivalul de Film San Sebastián pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun regizor, dar şi cu trei premii Fipresci din partea criticilor de specialitate, un premiu Ariel, două nominalizări Donatello şi premiul Luis Buñuel pentru cel mai bun film ibero-american.
În România filmul este distribuit de Freealize.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.